Nu mai e niciun secret, cea mică (moştenitoarea tribului) ştie să se descurce pe laptop fără probleme. Are 5 ani şi nu am probleme cu ea când trebuie să îşi aleagă să se joace un joc sau să se uite la desene animate pe calculator. Prefer să nu o las pe youtube deoarece nu ştiu pe ce poate da click şi apoi trebuie să răspund la un set lung şi nesfîrşit de întrebări.
Are laptopul ei şi de obicei nu mă stresează să lucreze pe desktopul meu sau pe laptopul soţiei.
Dar are o manie să îmi aranjeze iconiţele de pe desktop aşa cum vrea ea. Azi în timp ce căutam ceva prin casă şi ea îmi făcea aranjamentul de rigoare prin iconiţele de pe ecram mă intreabă: “Fasole-Man, vrei un pahar de apă?”. Eu îi spun nu că nu îmi era sete. Ea spune bineee, mai stă vreo 2 minute şi mă întreabă din nou dacă vreau apă. Eu la fel îi spun că nu îmi este sete (calm precum în reclama de la Cosmote cu fluturele). Scena asta a continuat de vreo 4-5 ori.
Apoi peste un timp merg la calculator şi când mă uit nu văd iconiţele de pe ecran. O întreb pe cea mică unde sunt şi ea îmi explică că le-a pus în paharul cu apă şi dacă nu mi-a fost sete ea a golit paharul cu apă. :) )